Noul joc Hitman arată excepțional, iar acest videoclip este confirmarea

de: Bogdan Cristea
29 08. 2015

În cadrul evenimentului Pax Prime de anul acesta, Square Enix a prezentat un videoclip de 15 minute cu gameplay-ul din noul Hitman.

Au trecut mulți ani de la lansarea Codename 47, iar seria Hitman a progresat enorm. Noul joc al celor de la Square Enix se numără, cu siguranță, printre cele mai așteptate ale anului, iar în cadrul Pax Prime, în Seattle, companie ne-a prezentat un videoclip de 15 minute cu gameplay-ul din Hitman. Pe parcursul unui sfert de oră, ne sunt prezentate câteva dintre cele mai importante aspecte ale jocului, precum și multitudinea de metode prin care vă veți putea îndeplini misiunile.

După cum spune unul dintre angaja IO Interactive, companie care se ocupă de dezvoltarea jocului încă din anul 2009, fiecare misiune va include capcane ale morții la fiecare pas, iar în cadrul acestora, vă veți mișca pe lângă sute de persoane diferite, toate active în același timp. Informații utile pentru asasinat pot fi acumulate, din câte se pare, prin simpla explorare a împrejurimilor și ascultarea conversațiilor purtate de oameni.

Din punct de vedere al complexității, jocul nu dezamăgește, fiecare hartă incluzând o suprafață mare pe care o puteți explora. De asemenea, instinctul, element întâlnit și în Hitman: Absolution, este prezent, însă poate fi dezactivat în orice moment. Hitman va fi lansat aproape de sfârșitul acestui an, pe data de 8 decembrie.